Învaţă de la toate


Învaţă de la toate, să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi
Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori,

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti;

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi.
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei.
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei…
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti pe veci!

poezie de Traian Dorz

Paşte Fericit, tuturor! Happy Easter!


Poate vrei să vezi şi aici

Învierea

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâini moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.

O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi;
„Pieirea, Doamne Sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe.

Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioasă
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”

Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte,
Douăsprezece pasuri răsună, miez de noapte,
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

„Cântări şi laude’nalţăm,
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri
Plecaţi-vă neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”

poezie de Mihai Eminescu

Vă doresc tuturor ca minunea Învierii să vă aducă în suflet  iertare, împacare, armonie, iubire şi bucurie!!
Paşte Fericit!
Hristos a Înviat!

I wish you all the wonder of the Resurrection bring in your soul forgiveness, reconciliation, harmony, love and joy!!
Happy Easter!
Christ is Risen!

Florii


Era o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie
Şi dangăte de clopot în turlele de fier,
Cântau în prag cocoşii prevestitori a ploaie
Cu gâturile-ntinse spre apele din cer.

Pe măgurile negre cu poalele jilave
Mijea un fir de sate răznite de la drum,
Ieşeau pe brânci din iarnă cătunele buhave
Şi îşi scoteau la soare căciulile de fum.

Departe pe pârloage, băjenărind uitate,
Un pâlc de capre albe îngenunchea umil;
Suind spre grinduri, cârduri de vite-ngândurate,
Păşeau ascultătoare de-un câine şi-un copil.

O paşnică tristeţe punea fără de ştire
În orice coş de piepturi un suflet nencăput;
Lumina sta pe uliţi, râdea prin cimitire,
Dar se sfia să intre în casele de lut!

Pe Domnul primăverii îl aştepta pământul,
Isus venea cu iarba. Şi sălciile-n vad
Din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheiau veşmântul
Şi-n cale ploconite i-l aştereau, plocad.

poezie de Vasile Voiculescu

(Don’t Give Up)


Reflectează la binecuvântările prezente, acelea din care orice om are din belşug; nu la necazurile trecute, acelea din care orice om a avut măcar o parte.

citat din Charles Dickens

Se află-n primăvară…


Se află-n primăvară o tainică nobleţe,
Ce-ndeamnă trup şi suflet s-adaste în blândeţe
Şi-n verdele ei râde o galeşă lumină –
Învederând, cu slavă, creaţia divină.

În vânt şoptind molatic, miresme se-ntretaie –
Şi nori, căzuţi din ceruri, trimit zvâcniri de ploaie;
E-o linişte albastră, ca de-nceput de lume,
Şi sufletu-mi cuprins e de-o pace fără nume.

Cu candelabre-ntoarse, văzduhu-mpung castanii –
S-aceeaşi, ce-mi veghează, tristeţile şi anii…
Şi păsări călătoare se-ntorc în cuiburi calde,
Iar vrăbii jucăuşe în praf prind să se scalde.

E atâta frumuseţe în verdele de mai…
Şi atât parfum de floare — mă lasă fără grai!
Cuvintele-mi par goale de sensuri şi fior –
S-arate măreţia, vibrând în verb sonor…

În răsărit de soare şi-n strălucirea lui –
Se simte viu şi tandru lucrarea Domnului;
Şi orice vietate, ce mişcă sub senin,
E semnul veşniciei şi-a lucrului divin.

Mă-nclin, în primăvară, de verdele-i sedus –
Sunt taine şi miresme ce freamătă-n ascuns;
Senin şi-adânc şi tainic-i azurul cerului –
Netrebnică şi slabă-i făptura-n faţa lui…

poezie de Boris Ioachim