In lumea plina de urmari
Eu sunt un om pe niste scari,
In sus ce e? In jos nimic.
In jos ce e? In sus nimic.
Vorbesc cu ceilalti care-au fost
Si-n sus si-n jos, si nu-i dezic,
Eu insumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.
Vecinul meu praseste ciori,
Vecina mea praseste farduri,
Eu sunt un om pe niste scari
Si-un caine bulucind prin garduri.
Daca de mai multe ori
Caci ce pot fi aceste garduri
Decat cazute foste scari
Decat cazute foste garduri.
Vecine, Domnule, Straine,
Nu inteleg ce-aveti cu mine,
Stiu scarile ne sunt comune
Dar trec atat de rar pe-aici,
Portarul insusi poate spune
Ca am ambitii foarte mici.
Din cand in cand mai vin pe-acasa
De ce va suparati cand vin
Agale talpa mea apasa
Pe dalele cu pas strain.
Vecinul meu praseste ciori
Vecina mea praseste farduri
Abia m-am ridicat din garduri
Si maraind in joase salturi
Eu sunt un om pe niste scari.
Si daca vreti sa fiu balada
Si fiindca eu nu am o stea
Accept, ravnesc, visez sa cada
Un porc nervos la moartea mea.
Si-acuma, va implor, zambiti
In lumea plina de urmari
In care fard si ciori prasiti
Intunecati si spalaciti
Lasati-ma sa fiu pe scari.
Poezie de Adrian Paunescu
Superb! Ce sa zic eu, care sunt o mare admiratoare a Poetului? Si Pasarea Colibri…da, superb!
O zi frumoasa iti doresc!
Iti multumesc mult Shayna.
Si mie imi plac foarte mult poeziile lui Adrian Paunescu.
O zi minunata iti doresc si eu Shayna !
Pingback: Dimineti cu ferestre deschise… « lunapatrata