Bartolomé Estebán Murillo

Bartolomé Estebán Murillo (Sevilia, 31 decembrie 1617 – Cádiz, 3 aprilie 1682) a fost un pictor spaniol al sec. al XVII-lea. Este una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole.

Ultimul din cei 14 copii ai unei familii. Tatăl său, Gaspar Esteban, era un bărbier-chirurg, mama sa se numea María Pérez Murillo, Bartolomé a luat numele ei pentru semnarea operelor sale. La moartea părinților, cum era încă un copil, a fost crescut de o soră mai mare, Ana, căsătorită și ea cu un bărbier-chirurg pe nume Juan Agustín de Lagares, cu care Bartolomé a avut o relație foarte bună.

S-a format în atelierul lui Juan Castillo, unde a cunoscut pictura flamingă. Din păcate nu se știe nimic despre călătoriile sale în afara Spaniei: se crede că Murillo a cunoscut acest tip de pictură datorită faptului că Sevilia era – în acel timp – un important centru comercial și aceasta a înlesnit contactele populației băștinașe cu negustorii din nordul Europei.

Primele sale opere au fost influențate de Zurbarán, Ribera și de Alonso Cano, opere de mare realism și cu un stil deosebit care însă, cu timpul, a suferit o evoluție remarcabilă. Tablourile sale au căpătat importanță și datorită faptului că ele coincideau cu gustul burghez și aristrocratic mai ales în tematicile religioase.

În 1645 a pictat 13 pânze pentru chiostrul bisericii San Francisco el Grande din Sevilia; acestea se numără printre pânzele care i-au adus cea mai mare faimă.
S-a căsătorit în același an cu Beatriz Cabrera, cu care va avea, în final, 9 copii. Realizarea celor două tablouri pentru Catedrala din Sevilia au constituit pentru el izvorul inspirației și al specializării în cele două tematici, care i-au adus cea mai mare notorietate: nenumăratele «Preacurata cu Pruncul» și «Imaculata».

După o perioadă de ședere la Madrid între 1658 și 1660, se întoarce în orașul natal, Sevilia, unde intervine în fondarea Academiei de Picturi din Sevilia, împărțind conducerea acesteia cu Herrera el Mozo. În această perioadă de maximă activitate a primit însărcinări importante în orașul său natal: pala pentru mănăstirea Sfântului Augustin, tablourile pentru biserica Santa Maria la Blanca, pala cea mare și capelele laterale ale bisericii mănăstirii franciscanilor capucini, pe care le-a terminat în 1665.

Frescele Bisericii Capucinilor din sevilia au fost salvate de la distrugere în perioada invaziei franceze din timpul Războiului spaniol de Independență iar mai apoi au fost restaurate de pictorul sevilian Joaquín Bejarano; drept mulțumire, călugării capucini i-au dăruit pânza centrală a palei principale, Extazul de la Porțiuncula a Sfântului Francisc de Assisi, în prezent conservată la Wallraf-Richartz-Museum din Köln.

Murillo este cunoscut și pentru tablourile sale reprezentând fetițe și copii: de la candoarea Fetițelor cu flori la realismul viu al copiilor străzii, a pruncilor de țigani și de cerșetori, lucrări ce constituie un interesant și bogat material pentru studiul vieții populare al epocii. După o serie de lucrări dedicate parabolei Fiului risipitor, a început decorarea bisericii mănăstirii capucinilor din Cádiz, Nuntirea mistică a Sfintei Ecaterina din Alexandria, operă rămasă neterminată din cauza accidentului survenit.

Într-adevăr, în 1681, pe când lucra sus pe schele, s-a prăbușit în gol căzătura i-a adus moartea după câteva luni de suferință. S-a stins din viață pe 3 aprilie 1682.