Armonie în amurg


E vremea când pe lujer, în seara ce se stinge,
Vibreaz-asemeni unei cădelniţi orice floare;
Acum parfum şi sunet de-a valma-ncep să zboare,
Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge!

Vibreaz-asemeni unei cădelniţi orice floare;
Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge;
Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge!
Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare.

Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge;
Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare!
Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare;
Şi soarele în zare s-a înecat în sânge…

Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare
Vestigii luminoase din vremi trecute strânge!
Şi soarele în zare s-a înecat în sânge…
În mine amintirea-ţi e-o lacră cu odoare!

poezie de Charles Baudelaire din Florile răului (1857)
traducere de Alexandru Philippide

Un mărgăritar din tezaurul folcloric românesc – Cristian Pomohaci


Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.

De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?

Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău?

Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.

citate  din Evanghelie după Matei (cap 7, 1:6)

Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale


Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale;
Şi-s ca zăpada-n soare; ca ceara-n foc; şi sunt
Ca norul care fuge pe cer bătut de vânt…
Şi în zadar, Madonă, cer sprijin milei tale.

Din ochii-ţi lovitura porni ucigătoare,
Că nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Şi numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în astă nefericită stare.

Obrazul tău mi-i soare; gândirile-s săgeata;
Dorinţa – foc. Cu astfel de arme — Amor e gata
Să-mi ia vederea, să mă aprindă şi străpungă.

Iar îngerescul cântec şi dulcile-ţi cuvinte
Cu gingaşul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fără milă ce viaţa mi-o alungă.

sonet de Francesco Petrarca
traducerea Lascăr Sebastian

Albastru pescăruş


Pe cerul limpede şi poate lung
Albastru pescăruş mă cheamă,
Simt o durere că nu pot să-l ajung,
Deşi tot sufletul mă-ndeamnă.

Aş vrea să zbor, când fluturii se nasc
Luminii dându-i forme de culoare,
Robia lanţului în care zac
S-arunce-n jur miresme ca de floare.

Aş vrea să simt lumina dimprejur
Să zbor nemarginit spre cer,
A vieţii păsări de azur
Să urce-naltul cât mai sper.

E vis acesta? Nu pot spune.
Nu m-am trezit şi poate nici nu vreau,
Plutesc deasupra clipelor nebune
Ce-n derularea lor amară mă orbesc.

Te-ai rătăcit! De rătăcirea e un scop în sine
Mi-au dat răspunsul păsări ce zburau,
Imensul cer iar norilor revine
Oprind în ei lumini ce coborau.

Când obosit m-aplec peste ruine,
Acelaşi început îmi pare greu,
Tu pescăruş al zilelor senine
De ce nu-mi poţi zbura mereu?

L-am întrebat, şi nu vrea să-mi răspundă,
Din nou am să aştept să plece norii,
Şi-l voi urma sau poate-l voi visa din umbră,
Pe-albastrul pescăruş ce va aduce zorii.

poezie de Nichita Stănescu

Whitney Houston


M-am decis cu multă vreme în urmă să nu merg niciodată în umbra cuiva. Dacă ratez ori dacă reuşesc, cel puţin am trăit aşa cum am crezut.

Sunt fie cel mai bun prieten al meu, fie cel mai rău duşman al meu.

M-am confruntat în cele din urmă cu faptul că nu este o crimă să nu ai prieteni. Fiind singur, înseamnă că ai mai puţine probleme. Whitney Houston