Orânduire

Pentru a vedea picturile cât mai confortabil, ~~dă click~~, pe fiecare imagine pentru mărire!

Dac-am trăi-n aceeaşi casă, în chilii vecine,
şi n-ai mai trece pe la mine,
nu aş putea să fac vreodată saltul
în consolare. Şi aş crede că trăim
departe, foarte departe unul de altul.

Dac-am trăi-n aceeaşi urbe, despărţiţi
prin câteva grădini şi printr-un murmur
De vale,
şi n-ai mai trece pe la mine
cu râsul tău şi cu luminile tale,
aş fi încredinţat că depărtare
nu-i alta mai cumplită şi mai mare.

Astăzi văd că de pe fluturi a căzut tot smalţul
de când tu pe la mine-anume
n-ai mai trecut. O, ce orând!
Mă mângâie un singur gând:
trăim în una şi aceeaşi lume.

Trăim în una şi aceeaşi lume. Prin urmare
nu suntem chiar aşa departe
unul de altul!
Ce gând cu adieri amare
când anul şi-a pierdut tot smalţul.

poezie de Lucian Blaga

Toreador, en garde!

Viaţa omului se poate scurge pe pământ şi ca o apă liniştită, împlinindu-se simplu în moarte, care vine ca o soluţie a unei probleme insolubile: ce să facă fiinţa umană după ce a asistat la un număr de douăzeci sau treizeci de mii de răsărituri şi apusuri de soare şi a lăsat în urma lui înlocuitori? Dar viaţa lui se poate scurge şi într-o permanentă dezordine, ca o revoltă împotriva soluţiilor invariabile ale acestei existenţe, atacând sălbatic pe toţi cei care o acceptă astfel, adică pe majoritatea oamenilor.

Ce prăpăstii în care poţi să cazi ascund cuvintele! Ce curse! Cuvintele nu sunt o glumă. dar oricât de atent ai fi poţi cădea în plasa lor şi să spui lucruri pe care în realitate nici nu le gândeşti.

Din lupta ta cu destinul ai şi ieşit învingător, n-am să mai uit niciodată: ai fost lovit, te-ai ridicat şi ai reuşit să nu urăşti pe nimeni, adică să nu fii mic, aşa cum păreai în ochii altora. Acum eşti un om liber, sau mai bine zis eliberat, ai dreptul să iubeşti şi să fii fericit…

citate din Marin Preda

Multe patimi…

“Multe patimi sunt ascunse în sufletele noastre;   ele ies la iveală de-abia când se arată lucrurile.”

citat  din  Sf. Maxim Marturisitorul

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor;
Şi-au stins şi focu-n care, eu, îngheţat, arsei;
Şi-au dat sfârșit odihnei de zabteri și de dor;

Şi-au frânt credinţa-n visuri de dragoste deșarte;
Şi-au sfâșiat în două drag bunul vieţii mele:
În ţărnă zace trupul — virtutea-n cer, departe;
Şi mi-au răpit și rodul atâtor chinuri grele!

Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt și stingher,
Că pizmuiesc şi omul cel mai sărac sub cer:
Mi-i jale şi mi-i groază de mine însumi, iată!

Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, moarte hrăpitoare!
Ah, zi de-a pururi dulce şi crudă totodată –
Cum m-aţi adus în astă înjositoare stare!

poezie de Francesco Petrarca

Ce simplu mi-ar fi, dacă nu te-aș iubi

Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi
Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.

Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.

poezie de Adrian Păunescu

Oricât de drăgăstoasă ţi-e iscusita limbă…. (Sonet CLXXXI)

Oricât de drăgăstoasă ţi-e iscusita limbă,
Ştiu când mă minţi, cu toate ce-mi spui şi faci pe plac,
Neaşteptat culoarea privirilor se schimbă
şi ochii tăi o clipă se bâlbâie şi tac.

Cât mi-eşti de drag atuncea! Cum îţi iubesc minciuna!
Întreg te afli-acolo, tu, cel adevărat,
Tu, candid plin de vicii, amestecând într-una
Păcatul ce luceşte ca aurul curat…

Și nici o vină… Răul sub tine-i calul sprinten,
Sfărâmă stavili, inimi, să zboare unde-i ceri,
În coastele Iubirii cruzimea-i ager pinten,

Stau bine stropii roşii pe negrele plăceri,
Şi-ademenind lumina cu îngerii-ţi perfizi,
În iadul tău tragi cerul şi astfel mi-l deschizi…

sonet de Vasile Voiculescu

Eu fără tine

Şi brusc am înteles că fără tine
Nici eu în toate minţile nu sunt,
Să fug şi să mă-ntorc aici îmi vine,
Să nu-mi mai aflu locul pe pământ.

Atât de grabnic mi-ai intrat în sânge,
Atât de mult trăieşti în sinea mea,
Încât şi zgâriindu-mă n-aş plânge,
Temându-mă că-n stropi te pierd cumva.

Nu este primăvară nicăierea,
Cu muguri morţi paltonul ţi-l închei.
Cu fierea primăverii caut mierea,
Iar tu exişti, iubito-n locul ei.

Şi brusc am înteles că fără tine,
Eu însumi mor şi nu pot învia,
Deşi am fost născut, cum ştii prea bine,
Ca să te apăr şi-mpotriva ta!

poezie de Adrian Păunescu

Mi-s ochii trişti

Mi-s ochii trişti şi fruntea obosită
De-atâta priveghere şi-aşteptare,
Mi-e inima bolnavă, istovită,
De grea şi îndelungă alergare
Şi plânge ca o pasăre rănită.

Când ochii mi-i închid şi cat în mine
Puteri să sui Golgota până sus,
O voce, un ecou din adâncime
Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,
Mărgăritarul preţios e-n tine.

Privesc la dimineaţa minunată
A Învierii Tale din mormânt,
Ca Magdalena, ca şi altădată,
Îngenunchez ‘naintea Ta plângând
Şi-s fericit şi plâng cu Tine-n gând.

poezie de Valeriu Gafencu

Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.(Coloseni 3:15)

Vă doresc tuturor dragii mei prieteni ca Hristos, Mântuitorul lumii care a biruit moartea şi păcatul, să sălășluiasca în inimile tuturor, Învierea Lui să umple inimile noastre cu pace, lumină, credintă, dărnicie, iubire şi mângâiere.
Paşte Fericit, tuturor!

Hristos a Înviat!

Rugă pentru Duminica Floriilor

Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt –
Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,
Un ropot scurt de ploaie
Şi-un mic vârtej de vânt…

Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac
Granit din cărămidă
Şi bronz din băligar,
Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac
Şi-un Pegas cu-aripi duble din clasicul măgar…

Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa
Cum te-am văzut pe tine –
C-aşa credeam că-i bine!…
Dar azi, când văd că-i altfel de cum am vrut să fie,
Stropeşte-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie,
Retează-mi mâna dreaptă
Şi pune-mi strajă gurii,
Alungă-mi nebunia din scoarţele Scripturii
Şi-apoi desprinde-mi chipul de pe icoana Ta
Şi fă să uit c-odată am fost şi eu ca Tine!…

poezie de Ion Minulescu

Lauda suferinţei

Atâţia dintre semeni nu prea ştiu
ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.

Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferinţă.
Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios cu ştiinţă.

Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.

Fă ca semenii noştri,
de la oameni la albine,
de la-nvingători la biruiţi,
de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
că există pretutindeni şi această suferinţă,
până astăzi şi de-acum înainte
Singura legătură între noi şi Tine.

poezie de Lucian Blaga