Green

Şi iată fructe, flori, şi ramuri, şi o frunză,
Mai e şi inima-mi ce pentru tine bate,
Umilului meu dar să caţi să-i afli-o scuză,
Să nu îl farmi cu mâna albă şi curată.

Vin, răsbătut de picături de rouă dese,
De vântul dimineţii îngheţând pe frunte.
Îngăduie-oboselii reculese
Ca să viseze-odihnitoare clipe scumpe.

Pe sânul tânăr zbuciumul mi-adună
Răsună ca-ntr-o scoică ultimul sărut:
Vrea fruntea-mi pace, de trecu furtuna bună,
Să dorm şi eu, de te-odihneşti în aşternut.

poezie de Paul Verlaine

Capricii

S-apleacă primăvara pe ferești,
cu părul, tot, numai zulufi de soare,
așa cum stai în umbră și zâmbești,
o fi crezut că gura ta-i o floare.

Simţi răsuflarea ei cu iz de ploi
și iarbă crudă scânteind sub coasă?
Să nu te miști. Poate că intră-n casă.
Vom prinde-o, să rămână printre noi.

Ba nu, că – cine știe – ești în stare
mai mult decât pe mine s-o iubești;
și-apoi îmi face rău atâta soare.
Fii bun și lasă storul la ferești.

poezie de Magda Isanos

Alt chip

Vremea-nalţă şi râdică,
Vremea face, vremea strică,
Vremea suie şi coboară,
Vremea surpă şi doboară,
Vremea schimbă şi preface,
Şi războaiele şi pace,
Vremea toate răzvrăteşte,
Schimbă şi schimonoseşte,
Vremea pe oricine-nvaţă,
Vremea dascăl şi povaţă,
Vremea din linişte bună,
Face vânturi şi furtună,
Vremea iar după furtună,
Face şi linişte bună,
Vremea bucură,-ntristează,
Suie-n tron şi destronează,
Vremea-nalţă, vremea creşte,
Vremea iarăşi micşoreşte,
Toate sunt de vreme-aduse,
Toate la vreme supuse.

poezie de Barbu Paris Mumuleanu (1825)

Copila oarbă

De dimineaţă, în grădină,
o fată-n ochi fără lumină
mi-aduse, zâmbitoare, tandră,
pe-o foaie fragedă de lotus,
înrourate flori într-o ghirlandă.

Mi-am pus-o pe după grumaz
şi lacrimi podidiră pe obraz.
Am sărutat copila şi din harpă
i-am spus: “La fel cu florile eşti oarbă.

Copilă, nici nu ştii cât de frumos
e darul tău adus prinos!”

poezie de Rabindranath Tagore

Tristeţe

Iubire, vlagă, încântare
Şi viaţă, tot s-a irosit;
Şi chiar mândria-mi, pentru care
Drept geniu-am fost pecetluit.

Când Adevărul l-am găsit,
Credeam că-i un prieten mare;
Dar după ce l-am cântărit,
Simţii o scârbă-ngrozitoare.

Şi totuşi, vai, nimic nu ştie
Cel ce să-l afle întârzie;
Căci pururi el va lumina!

De sus, Cel Sfânt răspuns îmi cere:
“Tot ce mai am ca mângâiere
E lacrima ce-am plâns cândva!”

poezie de Alfred de Musset (1840)

Hai cu mine

Hai cu mine pana la capatul lumii,
Poate lumea are totusi un capat.
Acolo vom gasi grau de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine pana la capatul lumii,
Poate lumea are totusi un capat.
Acolo vom gasi struguri albastri,
Fiecare butas va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.

Hai cu mine pana la capatul lumii,
Poate lumea are totusi un capat.
Acolo vom gasi paduri uriase,
Paduri de plopi cu crestetu-n cer,
Paduri de stajar cu radacinile
Infipte adanc pana la miezul planetei.

Acolo vom gasi trista mea dragoste,
Patimasa mea dragoste o vom gasi
Culcata in iarba coapta de soare
Ori poate culcata pe un nor alburiu,
Pe un nor de argint alburiu…

Hai cu mine pana la capatul lumii,
Poate lumea are totusi un capat.

poezie de Zaharia Stancu

Sonet I

Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare
iar frumuseţii-un spor de dăinuire
şi-n acest chip, plăpând urmaş transpare
purtându-i umbra, florii-n veştejire.

Dar tu ce-n ochii tăi îţi afli rug
hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,
duci foame unde-a fost cândva belşug,
însuţi vrăjmaş al dulcelui tău eu.

Tu, care eşti podoaba blândă-a firii
şi-al primăverii crainic de nădejde
ţi-ngropi în muguri florile iubirii
şi eşti calicul care risipeşte.

Ai milă: ce-i al lumii nu prăda
cu gura gropii şi cu gura ta…

sonet de William Shakespeare,
traducere de Gheorghe Tomozei

Nu-mi spune că iubirea lui e încă trează

Nu-mi spune că iubirea lui e încă trează,
Că-i mai sunt dragă să nu-mi spui…
O, nu! Ce nemilos el viaţa mi-o scurtează,
Deşi cuţitul tremură în mâna lui.

Ba roabă-i sunt, ba mă îneacă plânsul,
Mă supăr sau îmi fac inimă rea, -
De mai trăiesc… sunt vie pentru dânsul,
Dar viaţa asta! Ce amară-i ea!

Ce scrupulos, zgârcit îmi vămuie văzduhul
Nici cu un duşman nu-i aşa de crud…
Ah, mai zvâcneşte încă slab în mine duhul,
Dar viaţa n-o mai simt, n-o mai aud.

poezie de Fiodor Ivanovici Tiutcev,
traducere de Igor Creţu

Mi-aş vrea veşmântul rupt din cerul pur

Mi-aş vrea veşmântul rupt din cerul pur,
Ţesut din aur şi argint şi umbre,
Tivit cu soare, noapte şi azur,
Şi cu paing de raze şi penumbre,

Şi la picioare-aş vrea să ţi-l aştern,
Dar sunt sărac – şi nu am decât vise!
Să calci uşor când visele se cern,
Căci calci pe vise – şi pot fi ucise!

poezie de William Butler Yeats

Strofe pentru vânt

Nu te cunoaştem nimeni!…

Şi totuşi, te simţim cum mergi cu noi alături, pe câmp şi
prin oraşe, şi cum îţi schimbi fiinţa – proteic anonim –
cu suflet de duhovnic şi gesturi de cravaşe…

Nu te cunoaştem nimeni!…

Dar ştim că tu respiri prin noi şi-n orchestrarea
naturii, când s-agită, tu eşti când piculina cu scurte
ciripiri, când toba unisonă cu răcnete de vită…

Nu te cunoaştem nimeni!…

Dar ştim că ne eşti frate, deşi, mergând alături, rămânem
tot străini, şi când ne mângâi fruntea şi holdele bogate,
şi când ne smulgi copacii din câmp şi din grădini…

Când negrele corăbii cu pântecele pline te simt în pânze,
gata cu ele să porneşti, noi ştim că-ndestularea soseşte,
şi cu tine sosesc şi mateloţii, şi noile poveşti…

Şi tot aşa, pe dealuri, când morile-şi iau zborul, şi
aripile-ţi cântă un imn de preamărire, noi ştim că Don
Quijote e-nvins, şi-nvingătorul eşti tu, ce ne-aduci
pâine, belşug şi fericire.

poezie de Ion Minulescu din Rampa, nr. 379 (1 ianuarie 1919)